«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

2 Cronici 31

1  Când s-au isprăvit toate acestea, toţi cei din Israel care erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda, şi au sfărîmat stâlpii idoleşti, au tăiat Astarteele, şi au surpat de tot înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin şi din Efraim şi Manase. Apoi toţi copiii lui Israel s-au întors în cetăţile lor, fiecare la moşia lui.

2  Ezechia a aşezat din nou cetele preoţilor şi Leviţilor, după şirul lor, fiecare după slujbele sale, preoţi şi Leviţi, pentru arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, pentru slujbă, pentru cântări şi laude, la porţile taberii Domnului.

3  Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile-de-tot de dimineaţă şi de seară, şi pentru arderile-de-tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, cum este scris în legea Domnului.

4  Şi a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoţilor şi Leviţilor partea cuvenită lor, ca să ţină cu scumpătate legea Domnului.

5  Când a ieşit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belşug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere, şi din toate roadele de pe câmp; au adus din belşug şi zeciuiala din toate.

6  Tot odată, copiii lui Israel şi Iuda, care locuiau în cetăţile lui Iuda, au dat zeciuiala din boi şi oi, şi zeciuiala din lucrurile sfinte care erau închinate Domnului, Dumnezeului lor, şi au făcut mai multe grămezi.

7  Au început să facă grămezile în luna a treia, şi au isprăvit în luna a şaptea.

8  Ezechia şi căpeteniile au venit să vadă grămezile, şi au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul Său Israel.

9  Şi Ezechia a întrebat pe preoţi şi pe Leviţi de grămezile acestea.

10  Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i-a răspuns: „De când au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat, şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvântat pe poporul Său. Şi iată ce mare grămadă a mai rămas!”

11  Ezechia a dat poruncă să pregătească nişte cămări în Casa Domnului; şi le-au pregătit.

12  Au adus în ele cu credincioşie darurile de mâncare, zeciuiala, şi lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, şi fratele său Şimei era al doilea după el.

13  Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat şi Benaia erau întrebuinţaţi sub cârmuirea lui Conania şi a fratelui său Şimei, după porunca împăratului Ezechia şi a lui Azaria, căpetenia Casei lui Dumnezeu.

14  Levitul Core, fiul lui Imna, uşier în partea de răsărit, avea grijă de darurile de bună voie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare şi lucrurile prea sfinte.

15  În cetăţile preoţeşti, Eden, Miniamin, Iosua, Şemaia, Amaria şi Şecania erau puşi sub cârmuirea lui ca să împartă cu credincioşie fraţilor lor, mari şi mici, partea cuvenită lor, după cetele lor:

16  celor de parte bărbătească înscrişi de la vârsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-şi facă slujba după însărcinările şi după cetele lor;

17  preoţilor înscrişi după casele lor părinteşti, şi Leviţilor de la douăzeci de ani în sus, după slujbele şi după cetele lor:

18  la toată adunarea preoţilor şi Leviţilor înscrişi cu toţi pruncii lor, cu nevestele lor, cu fiii şi fiicele lor, căci erau fără prihană în împărţirea lucrurilor sfinte.

19  Şi pentru fiii lui Aaron, preoţii, care locuiau la ţară în împrejurimile cetăţilor lor, erau în fiecare cetate oameni numiţi anume, ca să împartă părţile cuvenite tuturor celor de parte bărbătească din preoţi şi tuturor Leviţilor înscrişi.

20  Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului, Dumnezeului său.

21  A lucrat cu toată inima, şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23