Cantarea 8

1  O! de ai fi fratele meu, care a sub la ţîţele mamei mele! Când te-aş întâlni în uliţă, te-aş săruta, şi nimeni nu m-ar ţinea de rău.

2  Te-aş lua şi te-aş aduce la casa mamei mele; ea m-ar învăţa să-ţi dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele.

3  mâna lui cea stângă să fie sub capul meu, şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze!

4  Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea.

5  Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei şi zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mamă-ta, acolo te-a născut şi te-a făcut ea.” -

6  Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.

7  Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.

8  Avem o soră micuţă, care n-are încă ţîţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni peţitorii?

9  Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi din argint pe ea; dar dacă este uşă, o vom închide cu o scândură de cedru.

10  Eu Sunt un zid, şi ţîţele mele Sunt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.

11  Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat-o unor păzitori; şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli din argint.

12  Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli, şi două sute fie celor ce păzesc rodul!

13  Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să-l aud!

14  Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munţii plini de mirozne!