Cantarea 7

1  Ce frumoase îţi Sunt picioarele în încălţămintea ta, fată de domn! Marginile rotunde ale coapsei tale Sunt ca nişte lănţişoare de pus la gât, lucrate de mâinile unui meşter iscusit.

2  Pântecele tău este un pahar rotund, de unde nu lipseşte vinul mirositor; trupul tău este un snop de grâu, încins cu crini.

3  Amândouă ţîţele tale Sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare.

4  Gâtul tău este ca un turn de fildeş; ochii tăi Sunt ca iazurile Hesbonului, de lângă poarta Bat-Rabim; nasul tău este ca turnul Libanului, care priveşte spre Damasc.

5  Capul tău este cum e Carmelul, şi părul capului tău este ca purpura împărătească: până şi un împărat ar fi înlănţuit de pletele tale!...

6  Ce frumoasă şi ce plăcută eşti, tu, iubito, în mijlocul desfătărilor!

7  Statura ta este ca finicul, şi ţîţele tale ca nişte struguri.

8  Îmi zic: „Mă voi sui în finic, şi-i voi apuca crăcile!” Atunci ţîţele tale vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale ca al merelor.

9  Şi gura ta toarnă un vin ales, care curge lin ca răspuns la desmierdările mele, şi alunecă pe buzele noastre când adormim!

10  Eu Sunt a iubitului meu, şi el doreşte de mine.

11  Vino, iubitule, haidem să ieşim pe câmp, să mânem noaptea în sate!

12  Dis de dimineaţă ne vom duce la vii, să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea, şi dacă au înflorit rodiile. Acolo îţi voi da dragostea mea.

13  Mandragorele îşi răspândesc mirosul, şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe cari, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.