Cantarea 2
1 Eu Sunt un trandafir din Saron, un crin din văi.
2 Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete.
3 Ca un măr între copacii pădurii, aşa este prea iubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
4 El m-a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.
5 Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci Sunt bolnavă de dragostea lui.
6 Să-şi pună mâna stângă sub capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui!
7 Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea!
8 Aud glasul prea iubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, săltând pe dealuri.
9 Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.
10 Prea iubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
11 Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s-a dus.
12 Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, şi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.
13 Se pîrguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso.
14 Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.
15 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre Sunt în floare.
16 Prea iubitul meu este al meu, şi eu Sunt a lui; el îşi paşte turma între crini.
17 Până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te!... Iubitule, sai ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart.