Apocalipsa 9

1  Îngerul al cincelea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului,

2  şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.

3  Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului.

4  Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.

5  Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om.

6  În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.

7  Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau din aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni.

8  Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.

9  Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe din fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.

10  Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.

11  Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.

12  Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.

13  Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului din aur, care este înaintea lui Dumnezeu,

14  şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Desleagă pe cei patru îngeri, care Sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!”

15  Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.

16  Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.

17  Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.

18  A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor.

19  Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.

20  Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor din aur, din argint, din aramă, din piatră şi din lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

21  Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.