Psalmi 77

1  (Către mai marele cântăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.

2  În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângîiere.

3  Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gândesc adânc în mine, şi mi se mîhneşte duhul.

4  Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.

5  Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.

6  Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri, şi zic:

7  „Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?

8  S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?

9  A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” -

10  Atunci îmi zic: „Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş”...

11  Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;

12  da, mă voi gândi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.

13  Dumnezeule, căile Tale Sunt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?

14  Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.

15  Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.

16  Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, şi adâncurile s-au mişcat.

17  Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile.

18  Tunetul Tău a isbucnit în vârtej de vânt, fulgerile au luminat lumea: pământul s-a mişcat şi s-a cutremurat.

19  Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.

20  Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise şi Aaron.