«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Psalmi 75

1  (Către mai marele cântăreţilor. „Nu nimici.” Un psalm al lui Asaf. O cântare.) Te lăudăm, Dumnezeule, Te lăudăm; noi, care chemăm Numele Tău, vestim minunile Tale!

2  „Atunci când va veni vremea Hotărâtă” zice Domnul „voi judeca fără părtinire.

3  Poate să se cutremure pământul cu locuitorii lui: căci Eu îi întăresc stâlpii.” -(Oprire).

4  Eu zic celor ce se fălesc: „Nu vă făliţi!” Şi celor răi: „Nu ridicaţi capul sus!”

5  Nu vă ridicaţi capul aşa de sus, nu vorbiţi cu atâta trufie!

6  Căci nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie, nu vine înălţarea.

7  Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El scoboară pe unul, şi înalţă pe altul.

8  În mâna Domnului este un potir, în care fierbe un vin plin de amestecătură. Când îl varsă, toţi cei răi de pe pământ sug, îl sorb şi-l beau până în fund!

9  Eu însă voi vesti pururea aceste lucruri; voi cânta laude în cinstea Dumnezeului lui Iacov.

10  Şi voi doborî toate puterile celor răi: puterile celui neprihănit însă se vor înălţa.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23