«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Psalmi 62

1  (Către mai marele cântăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui David.) Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.

2  Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.

3  Până când vă veţi năpusti asupra unui om, până când veţi căuta cu toţii să-l doborîţi ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?

4  Da, ei pun la cale să-l doboare din înălţimea lui: le place minciuna; cu gura binecuvântează, dar cu inima blastămă.

5  Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.

6  Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.

7  Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.

8  Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.

9  Da, o nimica Sunt fiii omului! Minciună Sunt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi la olaltă, ar fi mai uşori decât o suflare

10  Nu vă încredeţi în asuprire, şi nu vă puneţi nădejdea zădarnică în răpire; când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele.

11  Odată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că „Puterea este a lui Dumnezu.”

12  A Ta, Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23