Psalmi 57

1  (Către mai marele cântăreţilor. „Nu nimici”. O cântare de laudă a lui David. Făcută când a fugit în peşteră, urmărit de Saul.) Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.

2  Eu strig către Dumnezeu, către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.

3  El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire). Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia.

4  Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flacări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi Sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.

5  Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!

6  Ei întinseseră un laţ sub paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: Dar au căzut ei în ea.

7  Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele.

8  Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi.

9  Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri.

10  Căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.

11  Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!