Psalmi 52

1  (Către mai marele cântăreţilor. O cântare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, când zicea: „David s-a dus în casa lui Ahimelec.”) Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.

2  Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!

3  Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul.

4  Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!

5  De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va desrădăcina din pământul celor vii.

6  Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme, şi vor rîde de el, zicând:

7  „Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.”

8  Dar eu Sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.

9  Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.