«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Psalmi 48

1  (O cântare. Un psalm al fiilor lui Core.) Mare este Domnul şi lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel Sfânt.

2  Frumoasă înalţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat.

3  Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare.

4  Căci iată că împăraţii se adunaseră: doar au trecut împreună,

5  au privit-o, au înlemnit, s-au temut, şi au luat-o la fugă.

6  I-a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere.

7  Au fost izgoniţi de parcă ar fi fost luaţi de vântul de răsărit, care sfărîmă corăbiile din Tarsis.

8  Întocmai cum auzisem spunându-se, aşa am văzut în cetatea Domnului oştirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o va face să dăinuiască pe vecie.

9  Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim, în mijlocul Templului Tău!

10  Ca şi Numele Tău, Dumnezeule, şi lauda Ta răsună până la marginile pământului; dreapta Ta este plină de îndurare.

11  Se bucură muntele Sionului, şi se veselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale.

12  Străbateţi Sionul, şi ocoliţi-l, număraţi-i turnurile,

13  priviţi-i întăritura, şi cercetaţi-i palatele, ca să povestiţi celor ce vor veni după ei.

14  Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23