Psalmi 42

1  (Către mai marele cântăreţilor. Cântarea fiilor lui Core.) Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

2  Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

3  Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?”

4  Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.

5  Pentru ce te mîhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.

6  Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gândesc, din ţara Iordanului, din Hermon, şi din muntele Miţear.

7  Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.

8  Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui, şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.

9  De aceea, zic lui Dumnezu, Stânca mea: „Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmaşului?”

10  Parcă mi se sfărîmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmaşii mei, şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?”

11  Pentru ce te mîhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.