«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Psalmi 22

1  (Către mai marele cântăreţilor. Se cântă ca „cerboaica zorilor”. Un psalm al lui David.) Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit, şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?

2  Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă.

3  Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.

4  În Tine se încredeau părinţii noştri: se încredeau, şi-i izbăveai.

5  Strigau către Tine, şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine, şi nu rămâneau de ruşine.

6  Dar eu Sunt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.

7  Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic:

8  „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!” -

9  Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice grijă la ţîţele mamei mele;

10  de când eram la sînul mamei, am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.

11  Nu Te depărta de mine, căci s-apropie necazul, şi nimeni nu-mi vine în ajutor.

12  O mulţime de tauri Sunt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară.

13  Îşi deschid gura împotriva mea, ca un leu, care sfîşie şi răcneşte.

14  Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înăuntrul meu.

15  Mi se usucă puterea ca lutul, şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m-ai adus în ţărâna morţii.

16  Căci nişte cîni mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau tîrcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele:

17  toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc;

18  îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa mea.

19  Dar Tu, Doamne, nu Te depărta! Tu, Tăria mea, vino de grabă în ajutorul meu!

20  Scapă-mi sufletul de sabie, şi viaţa din ghiarele cînilor!

21  Scapă-mă din gura leului, şi scoate-mă din coarnele bivolului!

22  Voi vesti Numele Tău fraţilor mei, şi Te voi lăuda în mijlocul adunării.

23  Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L! Voi toţi, sămânţa lui Iacov, slăviţi-L! Cutremuraţi-vă înaintea Lui, voi toţi, sămânţa lui Israel!

24  Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit, şi nu-Şi ascunde Faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El.

25  În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele: şi-mi voi împlini juruinţele în faţa celor ce se tem de Tine.

26  Cei săraci vor mânca şi se vor sătura, cei ce caută pe Domnul, Îl vor lăuda: veselă să vă fie inima pe vecie!

27  Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.

28  Căci a Domnului este împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri.

29  Toţi cei puternici de pe pământ vor mânca şi se vor închina şi ei; înaintea Lui se vor pleca toţi cei ce se pogoară în ţărână, cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa.

30  O sămânţă de oameni li va sluji; şi se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei.

31  Aceştia vor veni şi vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naşte.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23