Psalmi 142

1  (O cântare a lui David. O rugăciune făcută când era în peşteră.) Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.

2  Îmi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strîmtorarea înaintea Lui.

3  Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.

4  Aruncă-Ţi ochii la dreapta, şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.

5  Doamne, către Tine strig, şi zic: „Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii.”

6  Ia aminte la strigătele mele, căci Sunt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci Sunt mai tari decât mine.

7  Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.