«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Psalmi 141

1  (Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem!

2  Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mânilor mele!

3  Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!

4  Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor!

5  Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înalţa într-una împotriva răutăţii lor.

6  Când li se vor prăvăli judecătorii dealungul stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele, şi vor vedea că Sunt plăcute.

7  Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormântului.

8  De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!

9  Păzeşte-mă de cursa pe care mi-o întind ei, şi de piedicile celor ce fac răul!

10  Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23