Psalmi 128
1 (O cântare a treptelor.) Ferice de oricine se teme de Domnul, şi umblă pe căile Lui!
2 Căci atunci te bucuri de lucrul mânilor tale, eşti fericit, şi-ţi merge bine.
3 Nevastă-ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale.
4 Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul.
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale,
6 şi să vezi pe copiii copiilor tăi! Pacea să fie peste Israel!