«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Psalmi 11

1  La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: „Fugi în munţii voştri, ca o pasăre?”

2  Căci iată că cei răi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns celor cu inima curată.

3  Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?

4  Domnul este în Templul Lui cel Sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi ploapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.

5  Domnul cearcă pe cel neprihănit, dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia.

6  Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.

7  Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc Faţa Lui.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23