Psalmi 102

1  (O rugăciune a unui nenorocit, când este doborît de întristare şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s-ajungă strigătul meu până la Tine!

2  Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, când strig! Ascultă-mă degrab!

3  Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune.

4  Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; până şi pâinea uit să mi-o mănânc.

5  Aşa de mari îmi Sunt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.

6  Seamăn cu pelicanul din pustie, Sunt ca o cucuvaie din dărîmături;

7  nu mai pot dormi, şi Sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.

8  În fiecare zi mă bătjocoresc vrăjmaşii mei, şi potrivnicii mei jură pe mine în mânia lor.

9  Mănânc ţărână în loc de pâine, şi îmi amestec lacrămile cu băutura,

10  din pricina mâniei şi urgiei Tale; căci Tu m-ai ridicat, şi m-ai aruncat departe.

11  Zilele mele Sunt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.

12  Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.

13  Tu Te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea Hotărâtă pentru el.

14  Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărâna lui.

15  Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.

16  Da, Domnul va zidi iarăşi Sionul, şi Se va arăta în slava Sa.

17  El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu-i nesocoteşte rugăciunea.

18  Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul, care se va naşte, să laude pe Domnul!

19  Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ,

20  ca să audă gemetele prinşilor de război, şi să izbăvească pe cei ce Sunt pe moarte;

21  pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim,

22  când se vor strânge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului.

23  El mi-a frînt puterea în drum, şi mi-a scurtat zilele,

24  Eu zic: „Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin veşnic!”

25  Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile Sunt lucrarea mânilor Tale.

26  Ele vor pieri, dar Tu vei rămânea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba.

27  Dar Tu rămâi Acelaş, şi anii Tăi nu se vor sfârşi.

28  Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămânţa lor va rămâne înaintea Ta.