Psalmi 10

1  Pentru ce stai aşa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?

2  Cel rău, în mândria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi, şi ei cad jertfă curselor urzite de el.

3  Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.

4  Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.

5  Treburile îi merg bine în orice vreme; judecăţile Tale Sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor potrivnicilor lui.

6  El zice în inima lui: „Nu mă clatin, în veci Sunt scutit de nenorocire!”

7  Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi sub limbă are răutate şi fărădelege.

8  Stă la pândă lângă sate, şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice: ochii lui pândesc pe cel nenorocit.

9  Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pândă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde, şi-l trage în laţul lui:

10  se îndoaie, se pleacă, şi-i cad săracii în ghiare!

11  El zice în inima lui: „Dumnezeu uită! Îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea!”

12  Scoală-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică mâna! Nu uita pe cei nenorociţi!

13  Pentru ce să hulească cel rău pe Dumnezeu? Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti?

14  Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasăcel nenorocit, şi Tu vii în ajutor orfanului.

15  Zdrobeşte braţul celui rău, pedepseşte-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!

16  Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile Sunt nimicite din ţara Lui.

17  Tu auzi rugăciunile celor ce sufăr, Doamne! Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei,

18  ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit, şi ca să nu mai însufle groaza omul cel luat din pământ.