«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Proverbe 15

1  Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţîţă mânia.

2  Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie.

3  Ochii Domnului Sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni.

4  Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul.

5  Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept.

6  În casa celui neprihănit este mare belşug, dar în câştigurile celui rău este tulburare.

7  Buzele înţelepţilor semenă ştiinţa, dar inima celor nesocotiţi este stricată.

8  Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută.

9  Calea celui rău este urâtă Domnului, dar El iubeşte pe cel ce umblă după neprihănire.

10  Cine părăseşte cărarea este aspru pedepsit, şi cine urăşte mustrarea va muri.

11  Locuinţa morţilor şi Adâncul Sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile oamenilor!

12  Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat, de aceea nu se duce la cei înţelepţi.

13  O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit.

14  Inima celor pricepuţi caută ştiinţa, dar gura nesocotiţilor găseşte plăcere în nebunie.

15  Toate zilele celui nenorocit Sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.

16  Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare!

17  Mai bine un prînz de verdeţuri, şi dragoste, decât un bou îngrăşat, şi ură.

18  Un om iute la mânie stîrneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.

19  Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită.

20  Un fiu înţelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit dispreţuieşte pe mamă-sa.

21  Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar un om priceput merge pe drumul cel drept.

22  Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când Sunt mulţi sfetnici.

23  Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!

24  Pentru cel înţelept cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la locuinţa morţilor, care este jos.

25  Domnul surpă casa celor mândri, dar întăreşte hotarele văduvei.

26  Gândurile rele Sunt urâte Domnului, dar cuvintele prietenoase Sunt curate înaintea Lui.

27  Cel lacom de câştig îşi turbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi.

28  Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi.

29  Domnul Se depărtează de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi.

30  O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele.

31  Urechea care ia aminte la învăţăturile care duc la viaţă, locuieşte în mijlocul înţelepţilor.

32  Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.

33  Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23