Numeri 3
1 Iată sămânţa lui Aaron şi a lui Moise, pe vremea când a vorbit Domnul cu Moise, pe muntele Sinai.
2 Iată numele fiilor lui Aaron: Nadab, întâiul-născut, Abihu, Eleazar şi Itamar.
3 Acestea Sunt numele fiilor lui Aaron, care au primit ungerea preoţească, şi care au fost închinaţi în slujba preoţiei.
4 Nadab şi Abihu au murit înaintea Domnului, când au adus înaintea Domnului foc străin, în pustia Sinai; ei n-aveau fii. Eleazar şi Itamar au împlinit slujba preoţiei, în faţa tatălui lor Aaron.
5 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
6 „Apropie seminţia lui Levi, şi pune-o înaintea preotului Aaron, ca să fie în slujba lui.
7 Ei să aibă grijă de tot ce este dat în paza lui şi de tot ce este poruncit întregii adunări, înaintea cortului întâlnirii: să facă slujba cortului.
8 Să aibă grijă de toate uneltele cortului întâlnirii, şi de tot ce este poruncit copiilor lui Israel: ei să facă slujba cortului.
9 Să dai pe Leviţi lui Aaron şi fiilor lui; ei să-i fie daţi lui în totul, din partea copiilor lui Israel.
10 Pe Aaron şi pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoţiei lor; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.”
11 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
12 „Iată că am luat pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, în locul tuturor întâilor născuţi, care se nasc întăi dintre copiii lui Israel; şi Leviţii vor fi ai Mei.
13 Căci orice întâi-născut este al Meu; în ziua când am lovit pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toţi întâii-născuţi din Israel, atât din oameni cât şi din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu Sunt Domnul.”
14 Domnul a vorbit lui Moise, în pustia Sinai şi a zis:
15 „Fă numărătoarea copiilor lui Levi, după casele părinţilor lor, după familiile lor; şi anume, fă numărătoarea tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus.
16 Moise le-a făcut numărătoarea, după porunca Domnului, întocmai cum poruncise.
17 Iată care Sunt fiii lui Levi, după numele lor: Gherşon, Chehat şi Merari.
18 Iată numele fiilor lui Gherşon, după familiile lor: Libni şi Şimei.
19 Iată fiii lui Chehat, după familiile lor: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel;
20 şi fiii lui Merari, după familiile lor: Mahli şi Muşi. Acestea Sunt familiile lui Levi, după casele părinţilor lor.
21 Din Gherşon se pogoară familia lui Libni şi familia lui Şimei, alcătuind familiile Gherşoniţilor.
22 Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şapte mii cinci sute.
23 Familiile Gherşoniţilor tăbărau înapoia cortului la apus.
24 Căpetenia casei părinteşti a Gherşoniţilor era Elisaf, fiul lui Lael.
25 În ce priveşte Cortul Întâlnirii, în grija fiilor lui Gherşon era dat: cortul şi acoperişul cortului, învelitoarea acoperişului cortului şi perdeaua de la uşa cortului întâlnirii;
26 apoi pânzele curţii şi perdeaua de la poarta curţii cortului de jur împrejurul cortului şi altarului, şi toate funiile pentru slujba cortului.
27 Din Chehat se pogoară familia Amramiţilor, familia Iţehariţilor, familia Hebroniţilor şi familia Uzieliţilor, alcătuind familiile Chehatiţilor.
28 Numărând pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, s-au găsit opt mii şase sute de bărbaţi, însărcinaţi cu îngrijirea Sfântului locaş.
29 Familiile fiilor lui Chehat tăbărau în partea de miazăzi a cortului.
30 Căpetenia casei părinteşti a familiilor Chehatiţilor era Eliţafan, fiul lui Uziel.
31 În grija lor au dat chivotul, masa, sfeşnicul, altarele, uneltele Sfântului locaş, cu care îşi făceau slujba, perdeaua dinăuntru, şi tot ce ţine de ea.
32 Căpetenia căpeteniilor Leviţilor era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privegherea asupra celor însărcinaţi să îngrijească de Sfântul locaş.
33 Din Merari se pogoară familia lui Mahli şi familia lui Muşi, alcătuind familiile Merariţilor.
34 Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şase sute de mii două sute.
35 Căpetenia casei părinteşti a familiilor lui Merari era Ţuriel, fiul lui Abihail. Ei tăbărau în partea de miazănoapte a cortului.
36 În paza şi grija fiilor lui Merari au dat: scândurile cortului, drugii, stâlpii şi picioarele lor, toate uneltele şi tot ce ţine de ele;
37 apoi stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor şi funiile lor.
38 Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea cortului, la răsărit, înaintea cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul locaş, tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.
39 Toţi Leviţii a căror numărătoare au făcut-o Moise şi Aaron, după porunca Domnului, după familiile lor, toţi bărbaţii, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii.
40 Domnul i-a zis lui Moise: „Fă numărătoarea tuturor întâilor născuţi de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus, şi numără-i după numele lor.
41 Să iei pe Leviţi pentru Mine, Domnul, în locul tuturor întâilor născuţi din copiii lui Israel, şi vitele Leviţilor în locul tuturor întâilor născuţi din vitele copiilor lui Israel!”
42 Moise a făcut numărătoarea tuturor întâilor născuţi dintre copiii lui Israel, după porunca pe care i-o dăduse Domnul.
43 Toţi întâii-născuţi de parte bărbătească, a căror numărătoare au făcut-o, numărându-le numele, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii două sute şaptezeci şi trei.
44 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
45 „Ia pe Leviţi în locul tuturor întâilor născuţi din copiii lui Israel, şi vitele Leviţilor în locul vitelor lor; şi Leviţii vor fi ai Mei. Eu Sunt Domnul.
46 Pentru răscumpărarea celor două sute şaptezeci şi trei, care trec peste numărul Leviţilor, dintre întâii-născuţi ai copiilor lui Israel,
47 să iei câte cinci sicli de cap, după siclul Sfântului locaş, care este de douăzeci de ghere.
48 Să dai argintul acesta lui Aaron şi fiilor lui, pentru răscumpărarea celor ce trec peste numărul Leviţilor.”
49 Moise a luat argintul pentru răscumpărarea celor ce treceau peste numărul celor răscumpăraţi de Leviţi;
50 a luat argintul întâilor născuţi din copiii lui Israel: o mie trei sute şaizeci şi cinci de sicli, după siclul Sfântului locaş.
51 Şi Moise a dat argintul de răscumpărare lui Aaron şi fiilor lui, după porunca Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.