Neemia 2

1  În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.

2  Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică,

3  şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care Sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei Sunt arse de foc?”

4  Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor,

5  şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul, şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.”

6  Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cît va ţine călătoria ta, şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am Hotărât o vreme.

7  Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,

8  şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lângă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

9  M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu, şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oastei şi nişte călăreţi.

10  Sanhalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul Amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

11  Am ajuns la Ierusalim, şi am rămas acolo trei zile.

12  După aceea m-am sculat noaptea cu cîţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nici o altă vită, în afară de vita pe care călăream.

13  Am ieşit noaptea pe poarta văii, şi m-am îndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărîmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.

14  Am trecut pela poarta izvorului şi pela iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.

15  M-am suit noaptea pe la pârâu, şi m-am uitat iarăşi, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi astfel m-am întors.

16  Dregătorii nu ştiau unde fusesem, şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.

17  Le-am zis atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care Suntem! Ierusalimul este dărîmat, şi porţile Sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului, şi să nu mai fim de ocară!”

18  Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm, şi să zidim!” Şi s-au întărit în această Hotărâre bună.

19  Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?”

20  Şi eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbînda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi, n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”