«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Matei 21

1  Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici,

2  şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.

3  Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”

4  Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice:

5  „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.”

6  Ucenicii s-au dus, şi au făcut cum le poruncise Isus.

7  Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra.

8  Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci, şi le presărau pe drum.

9  Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”

10  Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare, şi fiecare zicea: „Cine este acesta?”

11  „Este Isus, Proorocul, din Nazaretul Galileii” răspundeau noroadele.

12  Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei,

13  şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.”

14  Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat.

15  Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!” s-au umplut de mânie.

16  Şi I-au zis: „Auzi ce zic aceştia?” „Da” le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug?”

17  Şi, lăsîndu-i, a ieşit afară din cetate, şi S-a îndreptat spre Betania, şi a rămas acolo.

18  Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame.

19  A văzut un smochin lângă drum, şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „Deacum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi pe dată smochinul s-a uscat.

20  Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat, şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?”

21  Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare” se va face.

22  Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.

23  Isus S-a dus în Templu; şi, pe când învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului, şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea, şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?”

24  Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.

25  Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?” Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: „Din cer” ne va spune: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?”

26  Şi dacă vom răspunde: „De la oameni” ne temem de norod, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept prooroc.”

27  Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim!” Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.

28  Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi, şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!”

29  „Nu vreau” i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău, şi s-a dus.

30  S-a dus şi la celălalt, şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, doamne!” Şi nu s-a dus.

31  Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi” au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.

32  Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, cu toate că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit în urmă ca să-l credeţi.

33  Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri, şi a plecat în altă ţară.

34  Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod.

35  Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.

36  A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.

37  La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”

38  Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.”

39  Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.

40  Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?

41  Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da rodurile la vremea lor.”

42  Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?”

43  De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite.

44  Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”

45  După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei,

46  şi căutau să-L prindă; dar se temeau de noroade, pentru că ele îl socoteau drept prooroc.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23