Luca 20

1  Într-una din acele zile, când învăţa Isus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cu bătrânii,

2  şi I-au zis: „Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri sau cine Ţi-a dat puterea aceasta?”

3  Drept răspuns, El le-a zis: „Am să vă pun şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi:

4  Botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?”

5  Dar ei cugetau astfel între ei: „Dacă răspundem: „Din cer” va zice: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?”

6  Şi dacă răspundem: „De la oameni” tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredinţat că Ioan era un prooroc.”

7  Atunci au răspuns că nu ştiu de unde venea botezul lui Ioan.

8  Şi Isus le-a zis: „Nici Eu n-am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.”

9  Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: „Un om a sădit o vie, a arendat-o unor vieri şi a plecat într-o altă ţară, pentru o vreme îndelungată.

10  La vremea rodurilor, a trimis la vieri un rob, ca să-i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut, şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

11  A mai trimis un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit, şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

12  A mai trimis un al treilea rob; ei l-au rănit şi pe acela, şi l-au scos afară.

13  Stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Am să trimit pe fiul meu prea iubit; poate că îl vor primi cu cinste.”

14  Dar vierii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei, şi au zis: „Iată moştenitorul; veniţi să-l ucidem, ca moştenirea să fie a noastră.”

15  Şi l-au scos afară din vie, şi l-au omorât. Acum, ce le va face stăpânul viei?

16  Va veni, va pierde pe vierii aceia, şi via o va da altora.” Când au auzit ei cuvintele acestea, au zis: „Nicidecum!”

17  Dar Isus i-a privit drept în faţă şi a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea, care au fost scrise: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului?

18  Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea: şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera?”

19  Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El, chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor.

20  Au început să pândească pe Isus; şi au trimis nişte iscoditori, care se prefăceau că Sunt neprihăniţi, ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului.

21  Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept, şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.

22  Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?”

23  Isus le-a priceput viclenia, şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi?

24  Arătaţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.). Al cui chip, şi ale cui slove Sunt scrise pe el?” „Ale Cezarului” au răspuns ei.

25  Atunci El le-a zis: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

26  Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.

27  Unii din Saduchei, care zic că nu este înviere, s-au apropiat şi au întrebat pe Isus:

28  „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva, având nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.”

29  Au fost, deci, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat, şi a murit fără copii.

30  Pe nevasta lui, a luat-o al doilea; şi a murit şi el fără copii.

31  A luat-o şi al treilea, şi tot aşa toţi şapte; şi au murit fără să lase copii.

32  La urma tuturor, a murit şi femeia.

33  Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toţi şapte au avut-o de nevastă.”

34  Isus le-a răspuns: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită;

35  dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.

36  Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

37  Dar că morţii înviază, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre „Rug” când numeşte pe Domnul: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”

38  Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi Sunt vii.”

39  Unii din cărturari au luat cuvântul, şi au zis: „Învăţătorule, bine ai zis.”

40  Şi nu mai îndrăzneau să-I mai pună nici o întrebare.

41  Isus le-a zis: „Cum se zice că Hristosul este fiul lui David?

42  Căci însuşi David zice în Cartea Psalmilor: „Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea,

43  până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”

44  Deci David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?”

45  Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod:

46  „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi, şi după locurile dintâi la ospeţe;

47  şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osîndă.”