Luca 18

1  Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.

2  El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.

3  În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.”

4  Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez,

5  totuş, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.”

6  Domnul a adăogat: „Auziţi ce zice judecătrul nedrept?

7  Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăboveşte faţă de ei?

8  Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

9  A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că Sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.

10  „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş.

11  Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu Sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.

12  Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”

13  Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”

14  Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”

15  I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau.

16  Isus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.

17  Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea.”

18  Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

19  „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.

20  Ştii poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”

21  „Toate aceste lucruri” I-a zis el „le-am păzit din tinereţea mea.”

22  Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.”

23  Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat.

24  Isus a văzut că s-a întristat de tot şi a zis: „Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!

25  Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”

26  Cei ce-L ascultau, au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?”

27  Isus a răspuns: „Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu.”

28  Atunci Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.”

29  Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa sau nevasta sau fraţii sau părinţii sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu,

30  şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.”

31  Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece, şi le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului, se va împlini.

32  Căci va fi dat în mâna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa;

33  şi, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorâ, dar a treia zi va învia.”

34  Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi nu pricepeau ce le spunea Isus.

35  Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea.

36  Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este.

37  I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.”

38  Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”

39  Cei ce mergeau înainte, îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!”

40  Isus S-a oprit, şi a poruncit să-l aducă la El; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat:

41  „Ce vrei să-ţi fac?” „Doamne” a răspuns el „să-mi capăt vederea.”

42  Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.”

43  Numaidecât, orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.