«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Luca 11

1  Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”

2  El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

3  Pânea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi;

4  şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”

5  Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi-i zice: „Prietene, împrumută-mi trei pîini,

6  căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n-am ce-i pune înainte;”

7  şi dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii mei Sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîini” -

8  vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuş, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.

9  De aceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.

10  Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

11  Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?

12  Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie?

13  Deci, dacă voi, care Sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

14  Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat.

15  Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”

16  Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn, din cer.

17  Isus le-a cunoscut gândurile, şi le-a zis: „Orice împărăţie desbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă desbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta.

18  Deci, dacă Satana este desbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?

19  Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.

20  Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi.

21  Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi Sunt la adăpost.

22  Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.

23  Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.

24  Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.”

25  Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită.

26  Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”

27  Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat, şi de ţîţele pe care le-ai supt!”

28  Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, şi-L păzesc!”

29  Pe când noroadele se strângeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decât semnul proorocului Iona.

30  Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

31  Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi-i va osîndi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.

32  Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osîndi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

33  Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.

34  Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.

35  Ia seama, deci, ca lumina care este în tine, să nu fie întuneric.

36  Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”

37  Pe când vorbea Isus, un Fariseu L-a rugat să prînzească la el. El în intrat şi a şezut la masă.

38  Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz.

39  Dar Domnul i-a zis: „Voi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire şi de răutate.

40  Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n-a făcut şi pe cea dinăuntru?

41  Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.

42  Dar vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!

43  Vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!

44  Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi Sunteţi ca mormintele, care nu se văd, şi peste care oamenii umblă fără să ştie.”

45  Unul din învăţătorii Legii a luat cuvântul, şi I-a zis: „Învăţătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.”

46  „Vai şi de voi, învăţători ai Legii” a răspuns Isus. „Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.

47  Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor pe care i-au ucis părinţii voştri.

48  Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiţi mormintele.

49  De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite prooroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,

50  ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor proorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii:

51  de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!

52  Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedicat să intre.”

53  După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi Fariseii au început să-L pună la strîmtoare, şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri;

54  I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23