Levitic 22
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2 Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, care Îmi Sunt închinate de copiii lui Israel, şi să nu necinstească Numele Meu cel Sfânt. Eu Sunt Domnul.
3 Spune-le: „Orice om dintre urmaşii voştri şi din neamul vostru, care se va apropia de lucrurile sfinte pe care le închină Domnului copiii lui Israel, şi care va avea pe el o necurăţie, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu Sunt Domnul.
4 Orice om din neamul lui Aaron, care va avea lepră sau scurgere de sămânţă, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Tot aşa şi cel ce se va atinge de cineva spurcat prin atângerea de vreun mort, de cel ce va avea o lepădare de sămânţă în somn,
5 cel ce se va atinge de o târâtoare şi se va spurca sau un om atins de vreo necurăţie oarecare şi care se va fi făcut necurat prin ea.
6 Cine se va atinge de aceste lucruri, va fi necurat până seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte, decât după ce îşi va scălda trupul în apă;
7 după asfinţitul soarelui, va fi curat; şi în urmă va mânca din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui.
8 Să nu mănânce dintr-o vită moartă sau sfîşiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu Sunt Domnul.
9 Să păzească poruncile Mele, ca să nu-şi ia pedeapsa pentru păcatul lor şi să nu moară, pentru că au necinstit lucrurile sfinte. Eu Sunt Domnul, care îi sfinţesc.
10 Nici un străin să nu mănânce din lucrurile sfinte; cel ce locuieşte la un preot ca oaspe, şi cel tocmit cu ziua, să nu mănânce din lucrurile sfinte.
11 Dar robul cumpărat de preot cu preţ din argint, va putea să mănânce, tot aşa şi cel născut în casa lui; ei să mănânce din hrana lui.
12 Fata unui preot, măritată după un străin, să nu mănânce din lucrurile sfinte aduse jertfă prin ridicare.
13 Dar fata unui preot, care va fi rămas văduvă sau despărţită de bărbat, fără să aibă copii, şi care se va întoarce în casa tatălui său, ca atunci când era fată, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Dar nici un străin să nu mănânce din ea.
14 Dacă un om mănâncă dintr-un lucru Sfânt, fără să bage de seamă, să dea preotului preţul lucrului Sfânt, adăugând încă o cincime la el.
15 Preoţii să nu necinstească lucrurile sfinte aduse de copiii lui Israel pe care le-au adus ei Domnului ca jertfă prin ridicare;
16 ei vor face să apese astfel asupra lor păcatul de care s-ar face vinovaţi mâncând din lucrurile sfinte: căci Eu Sunt Domnul, care îi sfinţesc.”
17 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
18 „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi tuturor copiilor lui Israel, şi spune-le: „Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii din Israel, care va aduce o ardere de tot Domnului, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bună voie,
19 să ia o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentru ca jertfa să fie primită.
20 Să nu aduceţi nici una care să aibă vreun cusur, căci n-ar fi primită.
21 Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţumire, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bună voie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n-aibă nici un cusur în ea.
22 Să n-aduceţi nici una care să fie oarbă, slută sau ciuntită, care să aibă bube, rîie sau pecingine; din acestea să n-aduceţi pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului.
23 Ca dar de bună voie vei putea să jertfeşti un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru împlinirea unei juruinţe, nu va fi primit.
24 Să n-aduceţi Domnului un dobitoc cu boaşele frînte, stricate, smulse sau tăiate; să nu-l aduceţi ca jertfă în ţara voastră.
25 Nici să nu luaţi de la străin vreunul din aceste dobitoace, ca să-l aduceţi ca mâncare Dumnezeului vostru; căci Sunt sluţite, au metehne: şi n-ar fi primite.”
26 Domnul i-a zis lui Moise:
27 „Viţelul, mielul sau iedul, după naştere, să mai rămână şapte zile cu mamă-sa, şi apoi, de la a opta zi înainte, va fi primit să fie adus Domnului ca jertfă mistuită de foc.
28 Vaca, oaia sau capra, să n-o junghiaţi ca jertfă în aceeaşi zi cu fătul lor.
29 Când veţi aduce Domnului o jertfă de mulţumire, s-o aduceţi aşa ca să fie primită.
30 Vita să se mănânce în aceeaşi zi; să nu lăsaţi nimic din ea până a doua zi dimineaţa. Eu Sunt Domnul.
31 Să păziţi poruncile Mele, şi să le împliniţi. Eu Sunt Domnul.
32 Să nu necinstiţi Numele Meu cel Sfânt, ca să fiu sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. Eu Sunt Domnul, care vă sfinţesc,
33 şi care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu Sunt Domnul.”