Plangeri 3
1 Eu Sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.
2 El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină.
3 Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mâna, toată ziua.
4 Mi-a prăpădit carnea şi pielea, şi mi-a zdrobit oasele.
5 A făcut zid împrejurul meu, şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
6 Mă aşează în întuneric, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
7 M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
8 Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
9 Mi-a astupat calea cu pietre cioplite, şi mi-a strîmbat cărările.
10 Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
11 Mi-a abătut căile, şi apoi s-a aruncat pe mine, şi m-a pustiit.
12 Şi-a încordat arcul, şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
13 În rinichi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
14 Am ajuns de râsul poporului meu, şi toată ziua Sunt pus în cântece de batjocură de ei.
15 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
16 Mi-a sfărîmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
17 Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
18 Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă, şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.”
19 „Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!”
20 Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
21 Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
22 Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu Sunt la capăt,
23 ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
24 „Domnul este partea mea de moştenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
25 Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
27 Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.
28 Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
29 să-şi umple gura cu ţărână, şi să nu-şi peardă nădejdea;
30 să dea obrazul celui ce-l loveşte, şi să se sature de ocări.
31 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
32 Ci, când mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare:
33 căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
34 Când se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări,
35 când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Prea Înalt,
36 când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
37 Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
38 Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul şi binele?
39 De ce să se plângă omul cât trăieşte? Ficare să se plângă mai bine de păcatele lui!
40 Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul.
41 Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:
42 „Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!”
43 În mânia Ta, Te-ai ascuns, şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.
44 Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.
45 Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare.
46 Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră.
47 De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.
48 Şivoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.
49 Mi se topeşte ochiul în lacrămi, necurmat şi fără răgaz,
50 pânăce Domnul va privi din cer şi va vedea.
51 Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele.
52 Cei ce mă urăsc fără temei, m-au gonit ca pe o pasăre.
53 Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă, şi au aruncat cu pietre în mine.
54 Mi-au năvălit apele peste cap şi ziceam: „Sunt perdut!”
55 Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.
56 Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinurile şi strigătele mele.”
57 În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat, şi ai zis: „Nu te teme!”
58 Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!
59 Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
60 Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.
61 Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,
62 cuvântările potrivnicilor mei, şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
63 Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu Sunt cântecul lor de batjocură.
64 Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mânilor lor!
65 Împetreşte-le inima, şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
66 Urmăreşte-i, în mânia Ta, şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!”