Plangeri 1

1  Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altă dată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altă dată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajus roabă astăzi!

2  Plânge amarnic noaptea, şi-i curg lacrămi pe obraji. Nici unul din toţi cei ce o iubeau n-o mângîie; toţi prietenii ei au părăsit-o, şi i s-au făcut vrăjmaşi.

3  Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor, şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strîmtorarea.

4  Drumurile Sionului Sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui Sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui Sunt mâhnite, şi el însuşi este plin de amărăciune.

5  Asupritorii lui sar biruitori, vrăşmaşii lui Sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit, din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.

6  S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.

7  În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi rîdeau de prăbuşirea lui.

8  Greu de păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum, văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.

9  Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângîie. „Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!” -

10  Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel Sfânt, au intrat neamurile cărora Tu le poruncisei să nu intre în adunarea Ta!

11  Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. „Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit Sunt!”

12  O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vre o durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

13  Mi-a asvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare, şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o lîncezeală de toate zilele!

14  mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frînt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora, cărora nu pot să le stau împotrivă.

15  Domnul a trîntit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

16  De aceea plâng, îmi varsă lacrămi ochii, căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângîie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei Sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit.

17  Sionul întinde mâinile rugător, şi nimeni nu-l mângîie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.

18  Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie.

19  Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat, preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate, căutând hrană, ca să-şi ţină viaţa.”

20  „Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă moartea.

21  M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângîiat. Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.

22  Adu toată răutatea lor înaintea Ta, şi fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinurile mele Sunt multe, şi inima îmi este bolnavă.”