Judecatori 19
1 Pe vremea când nu era împărat în Israel, un Levit, care locuia la marginea muntelui lui Efraim, şi-a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda.
2 Ţiitoarea nu i-a fost credincioasă, şi l-a părăsit ca să se ducă în casa tatălui ei în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni.
3 Bărbatul ei s-a sculat şi s-a dus la ea, ca să-i vorbească inimii şi s-o aducă înapoi. Avea cu el pe sluga lui şi doi măgari. Ea l-a adus în casa tatălui ei; şi când l-a văzut tatăl femeii aceleia tinere, l-a primit cu bucurie.
4 Socrul său, tatăl femeii aceleia tinere, l-a ţinut la el trei zile. Au mâncat şi au băut, şi au rămas noaptea acolo.
5 A patra zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă, şi Levitul se pregătea să plece. Dar tatăl tinerei femei a zis ginerelui său: „Ia o bucată de pâine, ca să prinzi la inimă; şi apoi veţi pleca.”
6 Şi au şezut de au mâncat şi au băut amândoi. Apoi tatăl tinerei femei a zis bărbatului: „Hotărăşte-te, deci, să rămâi aici la noapte, şi să ţi se veselească inima.”
7 Bărbatul se scula să plece; dar în urma stăruinţelor socrului său, a rămas acolo şi noaptea aceea.
8 În ziua a cincea, s-a sculat dis-de-dimineaţă să plece. Atunci tatăl tinerei femei a zis: „Întăreşte-ţi mai întâi inima, te rog; şi rămâi până ce se va pleca ziua spre seară.” Şi au mâncat amândoi.
9 Bărbatul se scula să plece, cu ţiitoarea şi sluga lui; dar socrul-său, tatăl tinerei femei, i-a zis: „Iată că ziua a trecut, e tîrziu, rămâi, deci, peste noapte aici; iată că ziua se pleacă spre noapte, rămâi aici peste noapte, şi să ţi se veselească inima; mâine vă veţi scula dis-de-dimineaţă ca să porniţi la drum, şi te vei duce la cortul tău.”
10 Bărbatul n-a vrut să mai rămână şi în noaptea aceea, ci s-a sculat şi a plecat. A ajuns până în faţa Iebusului, adică Ierusalimul, cu cei doi măgari înşălaţi şi cu ţiitoarea lui.
11 Când s-au apropiat de Iebus, ziua se plecase mult spre seară. Sluga a zis atunci stăpânului său: „Haide, să ne îndreptăm spre cetatea aceasta a Iebusiţilor, şi să rămânem în ea peste noapte”.
12 Stăpânul său i-a răspuns: „Nu putem să intrăm într-o cetate străină, unde nu Sunt copii de ai lui Israel, ci să mergem până la Ghibea.”
13 A mai zis slugii sale: „Haide, să ne apropiem de unul din locurile acestea, Ghibea sau Rama, şi să rămânem acolo peste noapte”.
14 Au mers mai departe, şi apunea soarele când s-au apropiat de Ghibea, care este a lui Beniamin.
15 S-au îndreptat într-acolo ca să se ducă să rămână peste noapte în Ghibea. Levitul a intrat, şi s-a oprit în piaţa cetăţii. Nu s-a găsit nimeni care să-i primească în casă să rămână peste noapte.
16 Şi iată că un bătrân se întorcea seara de la munca câmpului; omul acesta era din muntele lui Efraim, locuia pentru o vreme la Ghibea, şi oamenii din locul acela erau Beniamiţi.
17 El a ridicat ochii şi a văzut pe călător în piaţa cetăţii. Şi bătrânul i-a zis: „Încotro mergi, şi de unde vii?”
18 El i-a răspuns: „Venim din Betleemul lui Iuda şi mergem până la marginea muntelui lui Efraim, de unde Sunt. Mă dusesem la Betleemul lui Iuda, şi acum mă duc la casa Domnului. Dar nu se găseşte nimeni să mă primească în casă.
19 Avem însă paie şi nutreţ pentru măgarii noştri; avem şi pâine şi vin pentru mine, pentru roaba ta, şi pentru băiatul care este cu robii tăi. Nu ducem lipsă de nimic.”
20 Bătrânul a zis: „Pacea să fie cu tine! Toate nevoile tale le iau asupra mea, numai să nu rămâi în piaţă peste noapte.”
21 L-a dus în casa lui, şi a dat nutreţ măgarilor. Călătorii şi-au spălat picioarele; apoi au mâncat şi au băut.
22 Pe când se veseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai lui Belial, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă, şi au zis bătrânului, stăpânul casei: „Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cu el.”
23 Stăpânul casei a ieşit la ei, şi le-a zis: „Nu, fraţilor, vă rog să nu faceţi un lucru aşa de rău; fiindcă omul acesta a intrat în casa mea, nu săvârşiţi mişelia aceasta.
24 Iată că am o fată fecioară, şi omul acesta are o ţiitoare; vi le voi aduce afară: necinstiţi-le, şi faceţi-le ce vă va place. Dar nu săvârşiţi cu omul acesta o faptă aşa de nelegiuită”.
25 Oamenii aceia n-au vrut să-l asculte. Atunci omul şi-a luat ţiitoarea, şi le-a adus-o afară. Ei s-au împreunat cu ea, şi şi-au bătut joc de ea toată noaptea până dimineaţa: şi i-au dat drumul când se lumina de ziuă.
26 Către ziuă, femeia aceasta a venit şi a căzut la uşa casei omului la care era bărbatul ei, şi a rămas acolo până la ziuă.
27 Şi dimineaţa, bărbatul ei s-a sculat, a deschis uşa casei, şi a ieşit ca să-şi urmeze drumul mai departe. Dar iată că femeia, ţiitoarea lui, era întinsă la uşa casei, cu mâinile pe prag.
28 El i-a zis: „Scoală-te, şi haidem să mergem!” Ea n-a răspuns. Atunci bărbatul a pus-o pe măgar, şi a plecat acasă.
29 Când a ajuns acasă, a luat un cuţit, a apucat pe ţiitoarea lui, şi a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăţi pe care le-a trimis în tot ţinutul lui Israel.
30 Toţi cei ce au văzut lucrul acesta, au zis: „Niciodată nu s-a întâmplat şi nu s-a văzut aşa ceva, de când s-au suit copiii lui Israel din Egipt până în ziua de azi; luaţi aminte, deci, la lucrul aceasta, sfătuiţi-vă şi vorbiţi!”