Ioan 12

1  Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort, şi pe care îl înviase din morţi.

2  Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El.

3  Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus, şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului.

4  Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:

5  „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei, şi să se fi dat săracilor?”

6  Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.

7  Dar Isus a zis: „Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.

8  Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.”

9  O mare mulţime de Iudei au aflat că Isus era în Betania; şi au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi.

10  Preoţii cei mai de seamă au Hotărât să omoare şi pe Lazăr,

11  căci din pricina lui mulţi Iudei plecau de la ei şi credeau în Isus.

12  A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,

13  a luat ramuri de finic, şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”

14  Isus a găsit un măgăruş, şi a încălecat pe el, dupăcum este scris:

15  „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.”

16  Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El, şi că ei le împliniseră cu privire la El.

17  Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.

18  Şi norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta.

19  Fariseii au zis, deci, între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!”

20  Nişte Greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic,

21  s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.”

22  Filip s-a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus.

23  Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.

24  Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.

25  Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică.

26  Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde Sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.

27  Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?... Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?... Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!

28  Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!”

29  Norodul, care stătea acolo, şi care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!”

30  Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.

31  Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.

32  Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” -

33  Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.

34  Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum, deci, zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?”

35  Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric, nu ştie unde merge.

36  câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri: apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.

37  Măcar că făsese atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,

38  ca să se împlinească vorba pe care o spusese proorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?”

39  De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:

40  „Le-a orbit ochii, şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”

41  Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui, şi a vorbit despre El.

42  Totuş, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.

43  Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.

44  Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.

45  Şi cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

46  Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric.

47  Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.

48  Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osîndi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osîndi în ziua de apoi.

49  Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.

50  Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.”