Iov 31

1  Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.

2  Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?

3  Peirea nu-i oare pentru cel rău, şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?

4  N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?

5  Dacă am umblat cu minciuna, de mi-a alergat piciorul după înşelăciune:

6  să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea!

7  De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,

8  atunci eu să semen şi altul să secere, şi odraslele mele să fie desrădăcinate!

9  Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu,

10  atunci nevastă-mea să macine pentru altul, şi s-o necinstească alţii!

11  Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,

12  un foc care mistuie până la nimicire, şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.

13  De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,

14  ce aş putea să fac, când se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?

15  Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?

16  Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,

17  dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,

18  eu, care din tinereţă l-am crescut ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă;

19  dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învălitoare,

20  fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lîna mieilor mei;

21  dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simţeam sprijinit de judecători;

22  atunci, să mi se deslipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărîme!

23  Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu, şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.

24  Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: „Tu eşti nădejdea mea”;

25  dacă m-am îngîmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobîndisem;

26  dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă,

27  şi dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură:

28  şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!

29  Dacă m-am bucurat de nenorocirea vrăjmaşului meu, dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,

30  eu, care n-am dat voie limbii mele să păcătuiască, să-i ceară moartea cu blestem;

31  dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: „Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?”

32  Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;

33  dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, şi mi-am închis nelegiuirile în sîn,

34  pentru că mă temeam de mulţime, pentru că mă temeam de dispreţul familiilor, ţinându-mă deoparte şi necutezând să-mi trec pragul...

35  Oh! de aş găsi pe cineva să mă asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?

36  Ca să-i port scrisoarea pe umăr, s-o leg de fruntea mea ca o cunună;

37  să-i dau socoteală de toţi paşii mei, să mă apropii de el ca un domn.

38  Dacă pământul meu strigă împotriva mea, şi dacă brazdele lui varsă lacrămi;

39  dacă i-am mâncat roada fără s-o fi plătit, şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni:

40  atunci să crească spini din el în loc de grâu, şi neghină în loc de orz!” Sfârşitul cuvintelor lui Iov.