Iov 29
1 Iov a luat din nou cuvântul în pilde şi a zis:
2 „Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3 când canDe la Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întuneric!
4 Cum nu Sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
5 când Cel Atotputernic încă era cu mine, şi când copiii mei stăteau în jurul meu;
6 când mi se scăldau paşii în smântână, şi stânca vărsa lângă mine pîraie de untdelemn!
7 Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
8 tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare.
9 Mai marii îşi opriau cuvântările, şi îşi puneau mâna la gură.
10 Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.
11 Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
12 Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.
13 Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
15 Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.
16 Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.
17 Rupeam falca celui nedrept, şi-i smulgeam prada din dinţi.
18 Atunci ziceam: „În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20 Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mână.”
21 Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
22 După cuvântările mele, nici unul nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
23 Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.
24 Când li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25 Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângîietor lângă nişte întristaţi.