«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Iov 10

1  M-am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

2  Eu zic lui Dumnezeu: „Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!

3  Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mânilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?

4  Oare ai ochi de carne sau vezi cum vede un om?

5  Zilele Tale Sunt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,

6  ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,

7  când ştii bine că nu Sunt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?

8  mânile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!

9  Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână?

10  Nu m-ai muls ca laptele?

11  M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine;

12  mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

13  Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gând:

14  că, dacă păcătuiesc, să mă pândeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.

15  Dacă Sunt vinovat, vai de mine! Dacă Sunt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.

16  Şi dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,

17  Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mânia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.

18  Pentru ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!

19  Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt!

20  Nu Sunt zilele mele destul de puţine? Să mă lase, deci, să plece de la mine, şi să răsuflu puţin,

21  înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

22  în ţara întunericului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adânci, unde domneşte umbra morţii şi neorânduiala, şi unde lumina este ca întunericul!”

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23