Iov 1
1 Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.
2 I s-au născut şapte fii şi trei fete.
3 Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe, şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.
4 Fiii săi se duceau unii la alţii, şi dădeau, rând pe rând, câte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei.
5 Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă.
6 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.
7 Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreerarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
8 Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”
9 Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10 Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mânilor lui, şi turmele lui acopăr ţara.
11 Dar ia întinde-Ţi mâna, şi atinge-te de tot ce are, şi Sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
12 Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.
13 Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor celui întâi-născut,
14 a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei.
15 Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat, şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
16 Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer, şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi, şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
17 Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldeeni, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
18 Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi-născut.
19 Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie, şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: Casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.”
20 Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfîşiat mantaua, şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat,
21 şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sînul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!”
22 În toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc, şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.