Ieremia 41
1 În luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul împăratului, a venit cu mai marii împăratului şi cu zece oameni la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa. Şi au mâncat împreună acolo, la Miţpa.
2 Atunci Ismael, fiul lui Netania, s-a sculat cu cei zece oameni de care era însoţit, şi au lovit cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi au omorât astfel pe acela pe care îl pusese împăratul Babilonului dregător peste ţară.
3 Ismael a mai omorât pe toţi Iudeii, care erau cu Ghedalia la Miţpa, şi pe Haldeii, care se aflau acolo, oameni de război.
4 A doua zi, după omorârea lui Ghedalia, pe când nimeni nu ştia nimic,
5 au venit din Sihem, din Silo şi din Samaria, optzeci de oameni, cu barba rasă şi cu haine sfîşiate, care îşi făcuseră tăieturi în piele; aveau daruri de mâncare şi tămâie, ca să le aducă la Casa Domnului.
6 Ismael, fiul lui Netania, le-a ieşit înainte din Miţpa, şi mergea plângând. Când i-a întâlnit, le-a zis: „Veniţi la Ghedalia, fiul lui Ahicam!”
7 Şi când au ajuns ei în mijlocul cetăţii, Ismael, fiul lui Netania, i-a junghiat şi i-a aruncat în groapă, cu ajutorul oamenilor, care-l însoţeau.
8 Dar s-au găsit printre ei zece oameni care i-au zis lui Ismael: „Nu ne omorâ, căci mai avem merinde ascunse în câmp: grâu, orz, untdelemn şi miere!” Atunci el i-a cruţat, şi nu i-a omorât împreună cu fraţii lor.
9 Groapa în care a aruncat Ismael toate trupurile moarte ale oamenilor pe care i-a ucis, în afară de Ghedalia, este groapa aceea mare pe care o făcuse împăratul Asa, când se temea de Baeşa, împăratul lui Israel; groapa aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei ucişi.
10 Ismael a luat prinşi de război pe toi cei ce mai rămăseseră la Miţpa din popor, pe fiicele împăratului şi pe toţi aceia din popor, care locuiau acolo, şi pe care-i încredinţase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; Ismael fiul lui Netania, i-a luat prinşi de război, şi a plecat ca să treacă la Amoniţi.
11 Dar Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştirilor, care erau cu el, au fost înştiinţaţi de tot răul, pe care-l făcuse Ismael, fiul lui Netania.
12 Au luat pe toţi oamenii, şi au pornit să bată pe Ismael, fiul lui Netania pe care l-au găsit lângă apele cele mari ale Gabaonului.
13 Când a văzut tot poporul, care era cu Ismael, pe Iohanan, fiul lui Careah, şi pe toate căpeteniile oştirilor, care erau cu el, s-a bucurat;
14 şi tot poporul, pe care-l luase Ismael din Miţpa, s-a întors şi a venit de s-a unit cu Iohanan, fiul lui Careah.
15 Dar Ismael, fiul lui Netania, a scăpat de Iohanan cu opt oameni, şi s-a dus la Amoniţi.
16 Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştirilor, care erau cu el, au luat toată rămăşiţa poporului pe care l-au izbăvit din mâinile lui Ismael, fiul lui Netania, când îl ducea din Miţpa, după ce ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam. Şi anume pe oamenii de război, pe femei, pe copii, pe famenii-dregători pe care i-a adus Iohanan înapoi din Gabaon.
17 Au pornit, şi s-au oprit la hanul lui Chimham lângă Betleem, ca să plece apoi în Egipt,
18 departe de Haldei, de care se temeau, pentru că Ismael, fiul lui Netania, ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, pe care-l pusese împăratul Babilonului dregător peste ţară.