«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Ieremia 37

1  În locul lui Ieconia, fiul lui Ioiachim a început să domnească Zedechia, fiul lui Iosia. El a fost pus împărat în ţara lui Iuda de Nebucadneţar, împăratul Babilonului.

2  Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul din ţară, n-au ascultat cuvintele pe care le-a rostit Domnul prin proorocul Ieremia.

3  Împăratul Zedechia a trimis pe Iucal, fiul lui Şelemia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, la proorocul Ieremia, să-i spună „Mijloceşte pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru.”

4  Pe atunci Ieremia umbla slobod prin popor: nu-l aruncaseră încă în temniţă.

5  Oastea lui Faraon ieşise din Egipt; şi Haldeii, care împresurau Ierusalimul, când auziseră vestea aceasta, plecaseră din Ierusalim.

6  Atunci cuvântul Domnului a vorbit proorocului Ieremia astfel:

7  „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Iată ce să spuneţi împăratului lui Iuda, care v-a trimis la Mine să Mă întrebaţi: „Iată că oastea lui Faraon, care pornise să vă ajute, se întoarce în ţara ei, în Egipt;

8  iar Haldeii se vor întoarce, vor bate iarăşi cetatea aceasta, o vor lua, şi o vor arde cu foc.”

9  „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu vă înşelaţi, zicând: „Haldeii se vor depărta de la noi!” Căci nu se vor depărta!

10  Şi chiar dacă aţi bate toată oastea Haldeilor, care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămânea din ei decât vreo cîţiva oameni răniţi, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui, şi ar arde cetatea aceasta cu foc.”

11  Pe când se depărtase oastea Haldeilor de Ierusalim, de frica oastei lui Faraon,

12  Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim, ca să se ducă în ţara lui Beniamin, şi să scape din mijlocul poporului.

13  Când a ajuns însă la poarta lui Beniamin, căpitanul străjerilor, numit Ireia, fiul lui Şelemia, fiul lui Hanania, era acolo, şi a pus mâna pe proorocul Ieremia, zicând: „Tu vrei să treci la Haldei!”

14  Ieremia a răspuns: „Nu este adevărat! Nu vreau să trec la Haldei!” Dar Ireia n-a vrut să-l creadă, ci a apucat pe Ieremia şi l-a dus înaintea căpeteniilor.

15  Căpeteniile, mâniate pe Ieremia, l-au lovit, şi l-au aruncat în temniţă în casa logofătului Ionatan, căci o prefăcuseră în temniţă.

16  Aşa a intrat Ieremia în temniţă şi în gherlă, unde a stat multă vreme.

17  Împăratul Zedechia a trimis să-l aducă, şi l-a întrebat în taină la el acasă. El a zis: „Ai vreun cuvânt din partea Domnului?” Ieremia a răspuns: „Da”. Şi a a dăugat: „Vei fi dat în mâinile împăratului Babilonului!”

18  Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: „Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, şi împotriva poporului acestuia, de m-aţi aruncat în temniţă?

19  Şi unde Sunt proorocii voştri, care vă prooroceau, şi ziceau: „Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva ţării acesteia?”

20  Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugăminţile mele! Nu mă trimite iarăşi în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!”

21  Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniţei, şi să-i dea în fiecare zi o pâine din uliţa brutarilor, până s-a sfârşit toată pâinea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temniţei.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23