Ieremia 20
1 Paşhur, fiul lui Imer, preot şi priveghetor de căpetenie în Casa Domnului, a auzit pe Ieremia proorocind aceste lucruri.
2 Şi Paşhur a lovit pe proorocul Ieremia, şi l-a aruncat în temniţa cu butuci, care era la poarta de sus a lui Beniamin, în Casa Domnului.
3 Dar a doua zi, Paşhur a scos pe Ieremia din temniţă. Şi Ieremia i-a zis: „Domnul nu te mai numeşte Paşhur” (Noroc din toate părţile), ci Magor-Misabib (Spaimă din toate părţile).
4 Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, te voi face de groază, pe tine şi pe toţi prietenii tăi; ei vor cădea ucişi de sabia vrăjmaşilor lor, şi ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Voi da, de asemenea, pe tot Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care-i va duce robi la Babilon şi-i va ucide cu sabia.
5 Toate bogăţiile cetăţii acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump, şi toate vistieriile împăraţilor lui Iuda le voi da în mâinile vrăjmaşilor lor; aceştia le vor jefui, le vor lua şi le vor duce la Babilon.
6 Chiar şi tu, Paşhur, şi toţi cei ce locuiesc în casa ta, veţi merge la Babilon în robie; acolo vei muri şi acolo vei fi îngropat, tu şi toţi prietenii tăi, cărora le-ai proorocit minciuni.”
7 M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine îşi m-ai biruit! În fiecare zi Sunt o pricină de râs, toată lumea şi bate joc de mine.
8 Căci ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!” Aşa încît cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua.
9 Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!” iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.
10 Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur. „Învinuiţi-l” strigă ei „haidem să-l învinuim!” Toţi cei ce trăiau în pace cu mine, pândesc să vadă dacă mă clatin, şi zic: „Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el, şi ne vom răzbuna pe el!”
11 Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umple de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă: de o veşnică ruşine, care nu se va uita!
12 Şi acum, Doamne, Dumnezeul oştirilor, care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rinichii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ţie îmi încredinţez pricina.
13 Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mâna celor răi.”
14 Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama, să nu fie binecuvântată!
15 Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: „Ţi s-a născut un copil de parte bărbătească” şi l-a umplut de bucurie cu ea!
16 Omul acela să ajungă ca cetăţile pe care le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa, şi strigăte de război la amiază!
17 De ce n-am fost omorât în pântecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul meu!” De ce n-a rămas ea veşnic însărcinată cu mine?
18 Pentru ce am ieşit din pântecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere, şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine?