Iacob 1

1  Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care Sunt împrăştiate: sănătate!

2  Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,

3  ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

4  Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

5  Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.

6  Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.

7  Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,

8  căci este un om neHotărât şi nestatornic în toate căile sale.

9  Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui.

10  Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.

11  Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere: aşa se va vesteji bogatul în umbletele lui.

12  Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.

13  Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.

14  Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.

15  Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.

16  Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi:

17  orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

18  El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui.

19  Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;

20  căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.

21  De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţă Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.

22  Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri.

23  Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă;

24  şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.

25  Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

26  Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică.

27  Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.