Isaia 57

1  Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.

2  El întră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihneşte în culcuşul lui.

3  „Dar voi, apropiaţi-vă încoace fii ai vrăjitoarei, sămânţa precurvarului şi a curvei!

4  De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg, şi scoateţi limba? Nu Sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămânţă a minciunii,

5  care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor?

6  În pietrele lustruite din pîraie este partea ta de moştenire, ele Sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură, şi le aduci daruri de mâncare: „Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?

7  Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe.

8  Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşiorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul, şi faci legământ cu ei, îţi place legătura cu ei, şi iei seama la semnul lor.

9  Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimiţi solii departe, şi te pleci până la locuinţa morţilor.

10  Oboseşti mergând, şi nu zici: „Încetez!” Tot mai găseşti putere în mâna ta: De aceea nu te doboară întristarea.

11  Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte, şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.

12  Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!

13  Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara, şi va stăpâni muntele Meu cel Sfânt.” -

14  Şi El zice: „Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!

15  Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este Sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar Sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.

16  Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile, şi sufletele pe care le-am făcut.

17  Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.

18  I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi-l voi mângîia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.

19  Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! zice Domnul-Da Eu îl voi tămădui!

20  Dar cei răi Sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti, şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mîl.”

21  „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu.