Isaia 47

1  „Pogoară-te şi şezi în ţărână, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor; căci nu te vor mai numi supţirică şi plăcută.

2  Ia pietrele de moară, şi macină făină; scoate-ţi marama, ridică-ţi poala rochiei, descopere-ţi picioarele, treci râurile!

3  Goliciunea ţi se va descoperi, şi ţi se va vedea ruşinea. Îmi voi răzbuna, şi nu voi cruţa pe nimeni.” -

4  „Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor, Sfântul lui Israel.” -

5  „Şezi într-un colţ, şi taci, fata Haldeilor! căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor.

6  Mă mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem moştenirea, şi-i dădusem în mâinile tale: dar tu n-ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrânului.

7  Tu ziceai: „În veci voi fi împărăteasă!” şi nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfîrşească.

8  Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: „Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă, şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!”

9  Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întâmpla deodată, în aceeaşi zi: şi perderea copiilor şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descântece.

10  Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: „Nimeni nu mă vede!” Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: „Eu şi numai eu.”

11  De aceea nenorocirea va veni peste tine, fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine, fără s-o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate.

12  Vino, deci, cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.

13  Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale, deci, şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple!

14  Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă.

15  Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Şi cei cu care ai făcut negoţ din tinereţea ta se vor risipi fiecare într-o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.”