Isaia 16
1 Trimiteţi miei cârmuitorului ţării, trimiteţi-i din Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului!
2 Ca o pasăre fugară, zgurnită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului.
3 Şi vor zice: „Sfătuieşte, mijloceşte, acopere-ne ziua namiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce Sunt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!
4 Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârşi, cel ce calcă ţara în picioare va pieri.
5 Şi atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; şi se va vedea şezând cu credincioşie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului şi plin de râvnă pentru dreptate.
6 „Auzim îngîmfarea mândrului Moab, fudulia şi fala lui, trufia şi lăudăroşia lui.”
7 De aceea geme Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărîmăturile Chir-Haresetului, adânc mâhniţi;
8 căci câmpiile Hesbonului lîncezesc; stăpânii neamurilor au sfărîmat butucii viei din Sibma, care se întindeau până la Iaezer, şi se încîlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.
9 De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrămile mele, Hesbonule şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război!
10 S-a dus bucuria şi veselia din câmpii! Şi în vii, nu mai Sunt cântece, nu mai Sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
11 De aceea îmi plânge sufletul pentru Moab ca o arfă şi inima pentru Chir-Hares;
12 şi când se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălţimi şi va intra în locaşul său cel Sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!” -
13 Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.
14 Iar acum Domnul vorbeşte, şi zice: „În trei ani, ca anii unui simbriaş, slava Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime; şi ce va rămâne, va fi puţin lucru, aproape nimic.”