Osea 4
1 Ascultaţi Cuvântul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară.
2 Fiecare jură strîmb şi minte, ucide, fură, şi prea curveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri.
3 De aceea, ţara se va jeli, toţi cei ce o locuiesc vor tânji, împreună cu fiarele câmpului şi păsările cerului; chiar şi peştii mării vor pieri.
4 Dar nimeni să nu certe pe altul, nimeni să nu mustre pe altul, căci poporul tău este ca cei ce se ceartă cu preoţii.
5 Te vei poticni ziua, proorocul se va poticni şi el împreună cu tine noaptea, şi pe mama ta o voi nimici.
6 Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!
7 Cu cât s-au înmulţit, cu atât au păcătuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocară.
8 Ei se hrănesc din jertfele pentru păcatele poporului Meu, şi Sunt lacomi de nelegiuirile lui.
9 Dar şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului; îl voi pedepsi după umbletele lui, şi-i voi răsplăti după faptele lui.
10 Vor mânca şi tot nu se vor sătura, vor curvi şi tot nu se vor înmulţi, pentru că au părăsit pe Domnul şi poruncile Lui.
11 Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului.
12 Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi prooroceşte; căci duhul curviei îi duce în rătăcire, şi Sunt necredincioşi Dumnezeului lor.
13 Aduc jertfe pe vârful munţilor, ard tămâie pe dealuri, sub stejari, plopi şi terebinţi, a căror umbră este plăcută. De aceea, fetele voastre curvesc, şi nurorile voastre Sunt prea curve.
14 Nu pot pedepsi pe fetele voastre pentru că Sunt curve, nici pe nurorile voastre pentru că Sunt preacurve, căci ei înşişi se duc la o parte cu nişte curve, şi jertfesc împreună cu desfrînatele din temple. Poporul fără minte aleargă spre pieire.
15 Dacă tu curveşti, Israele, măcar Iuda să nu se facă vinovat. Nu vă duceţi măcar la Ghilgal, nu vă suiţi la Bet-Aven, şi nu juraţi zicând: „Viu este Domnul!”
16 Pentru că Israel dă din picioare ca o mânzată neîmblînzită; şi să-l mai pască Domnul acum ca pe un miel în imaşuri întinse!
17 Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace!
18 Abea au încetat să bea, şi se dedau la curvie; cârmuitorii lor Sunt lacomi, da, Sunt lacomi după ruşine!
19 Vântul îi va strânge cu aripile lui, şi vor fi daţi de ruşine cu altarele lor!