Geneza 47

1  Iosif s-a dus să înştiinţeze pe Faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor; şi Sunt în ţinutul Gosen.”

2  A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui Faraon.

3  Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi Sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.”

4  Şi au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie, deci, robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.”

5  Faraon i-a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.

6  Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”

7  Iosif a adus pe tatăl său Iacov şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe Faraon.

8  Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?”

9  Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele Sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele, şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.”

10  Iacov a binecuvântat iarăşi pe Faraon şi a plecat dinaintea lui Faraon.

11  Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.

12  Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.

13  Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tânjeau, din pricina foametei.

14  Iosif a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon.

15  Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi Egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.”

16  Iosif a zis: „Daţi vitele voastre şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.”

17  Şi-au adus vitele la Iosif şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.

18  După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit şi că turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre.

19  Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pîinii şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să semănăm, ca să trăim şi să nu murim şi să nu ne rămână pământurile pustii.”

20  Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului; căci Egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui Faraon.

21  cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă.

22  Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu şi-au vândut pământurile.

23  Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămânţă, ca să puteţi semăna pământul.

24  La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce Sunt în casele voastre.”

25  Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru şi vom fi robi ai lui Faraon.”

26  Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi, şi după care a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui Faraon; numai pământurile preoţilor nu Sunt ale lui Faraon.

27  Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult.

28  Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani.

29  Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.

30  Ci, când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.”

31  Iacov a zis: „Jură-mi.” Şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătîiul patului.