Geneza 32
1 Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu.
2 Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim (Tabără îndoită).
3 Iacov a trimis înainte nişte soli la fratele său Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom.
4 El le-a dat porunca următoare: „Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: „Aşa vorbeşte robul tău Iacov: „Am locuit la Laban şi am rămas la el până acum;
5 am boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimit să dea de ştire lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta.”
6 Solii s-au întors înapoi la Iacov şi au zis: „Ne-am dus la fratele tău Esau; şi el vine înaintea ta, cu patru sute de oameni.”
7 Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi cămilele,
8 şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămâne, va putea să scape.”
9 Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!
10 Eu Sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu şi iată că acum fac două tabere.
11 Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
12 Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine, şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.”
13 Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el şi a pus de-o parte, ca dar pentru fratele său Esau:
14 două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,
15 treizeci de cămile care alăptau, cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.
16 Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, fiecăruia în parte, şi a poruncit robilor săi: „Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o depărtare între turme.”
17 A dat celui dintâi porunca următoare: „Când te va întâlni fratele meu Esau şi te va întreba: „Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?”
18 să răspunzi: „A robului tău Iacov; ea este un dar, trimis domnului meu Esau; şi el însuşi vine în urma noastră.”
19 A dat aceeaşi poruncă celui de-al doilea, celui de-al treilea şi tuturor celor ce mânau turmele: „Aşa să vorbiţi domnului meu Esau, când îl veţi întâlni.
20 Să spuneţi: „Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.” Căci, îşi zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.”
21 Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
22 Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocului.
23 I-a luat, i-a trecut pârâul şi a trecut tot ce avea.
24 Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
25 Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrîntit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el.
26 Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.”
27 Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov” a răspuns el.
28 Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”
29 Iacov l-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo.
30 Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu) „căci” a zis el „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.”
31 Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.
32 Iată de ce, până în ziua de azi, Israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vână.