Ezra 9

1  După ce s-a sfârşit lucrul acesta, căpeteniile s-au apropiat de mine, şi au zis: „Poporul lui Israel, preoţii şi Leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări, şi au făcut urîciunile lor, ale Canaaniţilor, Hetiţilor, Fereziţilor, Iebusiţilor, Amoniţilor, Moabiţilor, Egiptenilor şi Amoriţilor.

2  Căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat neamul Sfânt cu popoarele ţărilor acestora. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta.”

3  Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfîşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi perii din barbă, şi am stat jos mâhnit.

4  Atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu, am stat jos mâhnit, până la jertfa de seară.

5  Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfîşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, şi am zis:

6  „Dumnezeule, Sunt uluit, şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.

7  Din zilele părinţilor noştri, am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi, şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, pradă săbiei, robiei, jafului, şi ruşinii care ne acopere astăzi faţa.

8  Şi totuşi Domnul, Dumnezeul nostru, S-a îndurat de noi, lăsîndu-ne cîţiva oameni scăpaţi, şi dîndu-ne un adăpost în locul Lui cel Sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre.

9  Căci Suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor Perşilor şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru, şi să-i dregem dărîmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda şi la Ierusalim.

10  Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale,

11  pe care ni le poruncisei prin robii Tăi proorocii, zicând: „Ţara în care intraţi s-o stăpâniţi este o ţară întinată de necurăţiile popoarelor din aceste ţinuturi, de urîciunile cu care au umplut-o, de la un capăt la altul, cu necurăţiile lor.

12  Să nu daţi, deci, pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luaţi pe fetele lor de neveste pentru fiii voştri, şi să nu vă pese niciodată nici de propăşirea lor nici de bună starea lor. În chipul acesta veţi ajunge tari, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării, şi o veţi lăsa pe veci moştenire fiilor voştri.”

13  După tot ce mi s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi,

14  să începem iarăşi să călcăm poruncile Tale, şi să ne încuscrim cu aceste popoare urîcioase? N-ar izbucni atunci iarăşi mânia Ta împotriva noastră, până acolo încît ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă nici robi izbăviţi?

15  Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept; căci astăzi noi Suntem o rămăşiţă de robi izbăviţi. Iată-ne înaintea Ta ca nişte vinovaţi, şi din această pricină nu putem sta înaintea Ta.”