«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Ezechiel 39

1  „Fiul omului, prooroceşte acum împotriva lui Gog, şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!

2  Te voi tîrî, te voi aduce, te voi sui din fundul miazănoaptei, şi te voi aduce pe munţii lui Israel.

3  Îţi voi doborî arcul din mâna stângă, şi voi face să-ţi cadă săgeţile din mâna dreaptă.

4  Vei cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale, şi popoarele care vor fi cu tine; te voi da de mâncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi, şi fiarelor câmpului.

5  Vei cădea pe faţa câmpului, căci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu.”

6  „Voi pune foc Magogului, şi celor ce locuiesc liniştiţi în ostroave, ca să ştie că Eu Sunt Domnul.

7  Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel Sfânt în mijlocul poporului Meu Israel, şi nu-i voi mai lăsa să-Mi pângărească Numele Meu cel Sfânt; ci vor şti neamurile că Eu Sunt Domnul, Sfântul lui Israel!”

8  „Iată că lucrurile acestea vin şi se întâmplă, zice Domnul Dumnezeu! Aceasta este ziua, despre care am vorbit.

9  Atunci locuitorii cetăţilor lui Israel vor ieşi, vor arde şi vor da pradă flăcărilor armele, pavezele şi scuturile, arcurile şi săgeţile, lăncile şi suliţele; şi şapte ani vor face focul cu ele.

10  Nu vor lua lemne de pe câmp, şi nu vor tăia lemne din păduri, ci vor face focul cu armele. Vor jefui pe cei ce i-au jefuit, şi vor prăda pe cei ce i-au prădat, zice Domnul Dumnezu.”

11  „În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: valea călătorilor, la răsăritul mării moarte, şi mormântul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulţimea lui, şi vor numi valea aceasta: „Valea mulţimii lui Gog.”

12  Şapte luni îi va îngropa casa lui Israel, ca să curaţe ţara.

13  Tot poporul ţării îi va îngropa, şi i se va duce vestea, în ziua când voi fi proslăvit, zice Domnul Dumnezu.”

14  Apoi vor alege nişte oameni care vor cutreiera neîncetat ţara, şi care vor îngropa trupurile rămase pe faţa pământului, ca să curaţe ţara; după şapte luni vor începe să cerceteze.

15  Cei ce vor străbate ţara, o vor cutreiera, şi când unul din ei va vedea oasele unui om, va pune un semn lângă el, până îl vor îngropa groparii în „Valea mulţimii lui Gog.”

16  Tot acolo va mai fi şi o cetate numită Hamona (Mulţime). Aşa vor curăţi ţara.”

17  Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Spune păsărilor de orice soi, şi tuturor fiarelor câmpului: „Adunaţi-vă, şi veniţi! Strângeţi-vă din toate părţile, pentru jertfa Mea pe care o junghii pentru voi; jertfă mare este pe munţii lui Israel! Mâncaţi carne, şi beţi sânge,

18  mâncaţi carnea vitejilor, şi beţi sângele voievozilor pământului, sânge de berbeci, de miei, de ţapi, de tauri îngrăşaţi din Basan!

19  Mâncaţi grăsime până vă veţi sătura, şi beţi sânge până vă veţi îmbăta, din jertfele mele pe care le voi junghia pentru voi.

20  Săturaţi-vă la masa Mea de carnea cailor şi a călăreţilor, de carnea vitejilor şi a tuturor oamenilor de război, zice Domnul Dumnezeu.”

21  „Îmi voi arăta slava între neamuri; şi toate neamurile vor vedea judecăţile pe care le voi face, şi pedepsele cu care îi va lovi mâna Mea.

22  Cei din casa lui Israel vor şti că Eu Sunt Domnul, Dumnezeul lor, din ziua aceea şi de atunci înainte.

23  Şi neamurile vor cunoaşte că din pricina nelegiuirilor ei, a fost dusă casa lui Israel în robie, din pricina fărădelegilor ei, săvârşite de ea împotriva Mea; de aceea le-am ascuns Faţa Mea, şi i-am dat în mâinile vrăjmaşilor lor, ca să piară toţi ucişi de sabie.

24  Le-am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor, şi le-am ascuns Faţa Mea.”

25  „De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Acum voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov, voi avea milă de toată casa lui Israel, şi voi fi gelos de Numele Meu cel Sfânt.

26  Atunci îşi vor uita ocara, şi toate fărădelegile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, când locuiau liniştiţi în ţara lor, şi când nu-i tulbura nimeni.

27  Când îi voi aduce înapoi dintre popoare, şi îi voi strânge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor neamuri.

28  Şi vor şti că Eu Sunt Domnul, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri, şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe nici unul din ei acolo

29  şi nu le voi mai acunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.”

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23