Ezechiel 2

1  El mi-a zis: „Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!”

2  Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine, şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Celce-mi vorbea.

3  El mi-a zis: „Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel, la aceste „popoare îndărătnice” care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, până în ziua de azi.

4  Da, copiii aceştia la care te trimit, Sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!”

5  Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, căci Sunt o casă de îndărătnici-vor şti totuşi că în mijlocul lor este un prooroc.

6  Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi cu toate că ei Sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi cu toate că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci Sunt o casă de îndărătnici.

7  Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci Sunt nişte îndărătnici!

8  Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura, şi mănâncă ce-ţi voi da!”

9  M-am uitat, şi iată că o mână era întinsă spre mine, şi ţinea o carte în chip de sul.

10  A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinăuntru şi pe dinafară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete.