Exod 9

1  Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

2  Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti,

3  iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume: va fi o ciumă foarte mare.

4  Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.”

5  Domnul a Hotărât vremea şi a zis: „Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară.”

6  Şi Domnul a făcut aşa chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.

7  Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase; şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.

8  Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon.

9  Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici ferbinţi.”

10  Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici ferbinţi.

11  Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.”

12  Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum îi spusese Domnul lui Moise.

13  Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

14  Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul.

15  Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ.

16  Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.

17  Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece,

18  iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi.

19  Pune-ţi, deci, la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor pieri.”

20  Aceia dintre slujitorii lui Faraon, care s-au temut de Cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.

21  Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp.

22  Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!”

23  Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.

24  A bătut piatra şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.

25  Piatra a nimicit în toată ţara Egiptului tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp şi a frînt toţi copacii de pe câmp.

26  Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra,

27  Faraon a trimis să-i cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu Suntem vinovaţi.

28  Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.”

29  Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pământul!

30  Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.”

31  Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;

32  grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau tîrzii.

33  Moise a plecat de la Faraon, şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ.

34  Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.

35  Lui Faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.