«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Exod 37

1  Apoi Beţaleel a făcut chivotul din lemn de salcîm; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate şi înălţimea tot de un cot şi jumătate.

2  L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru şi pe dinafară şi i-a făcut un chenar de jur împrejur.

3  A turnat pentru el patru verigi din aur pe care le-a pus la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte.

4  A făcut nişte drugi din lemn de salcîm şi i-a poleit cu aur.

5  A vârît drugii în verigile de la cele două laturi ale chivotului, ca să ducă chivotul.

6  A făcut şi capacul ispăşirii din aur curat; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate şi lăţimea de un cot şi jumătate.

7  A făcut doi heruvimi din aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii;

8  un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; heruvimii i-a făcut pe capacul ispăşirii la cele două capete ale lui.

9  Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor şi uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii.

10  A făcut masa din lemn de salcîm; lungimea ei era de doi coţi, lăţimea de un cot şi înălţimea de un cot şi jumătate.

11  A poleit-o cu aur curat şi i-a făcut un chenar de jur împrejur.

12  I-a făcut împrejur un pervaz de un lat de mână pe care a făcut un chenar de jur împrejur.

13  A turnat pentru masă petru verigi din aur şi a pus verigile în cele patru colţuri, care erau la cele patru picioare ale ei.

14  Verigile erau lângă pervaz şi în ele erau vârîţi drugii pentru ducerea mesei.

15  A făcut drugii din lemn de salcîm şi i-a poleit cu aur; ei slujeau la ducerea mesei.

16  A făcut apoi uneltele care trebuiau puse pe masă, farfuriile, căţuile, potirele şi ceştile ei, care slujeau la jertfele de băutură; le-a făcut din aur curat.

17  A făcut sfeşnicul din aur curat; a făcut sfeşnicul din aur curat, bătut; piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui erau dintr-o bucată cu el.

18  Din amândouă părţile lui ieşeau şase braţe: trei braţe dintr-o latură şi trei braţe din cealaltă latură.

19  Pe un braţ erau trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe un alt braţ alte trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic.

20  Pe fusul sfeşniciului erau patru potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor.

21  Era o gămălioară sub două braţe care ieşeau din sfeşnic, o gămălioară sub alte două braţe, şi o gămălioară sub alte două braţe; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic.

22  Gămălioarele şi braţele sfeşnicului erau dintr-o bucată cu el, bătut în întregime dintr-o bucată din aur curat.

23  A făcut apoi cele şapte candele ale lui, mucările şi cenuşarele lui, toate din aur curat.

24  A întrebuinţat un talant din aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui.

25  Apoi a făcut altarul pentru tămâie din lemn de salcîm; lungimea lui era de un cot şi lăţimea de un cot; era în patru muchi şi înălţimea lui era de doi coţi. Coarnele erau dintr-o bucată cu el.

26  L-a poleit cu aur curat, atât partea de sus cât şi laturile de jur împrejur şi coarnele. Şi i-a făcut o cunună de jur împrejur.

27  sub cunună a făcut două verigi din aur pe care le-a pus în cele două unghiuri din cele două laturi, ca să se vâre în ele drugii, care slujeau la ducerea lui.

28  A făcut nişte drugi din lemn de salcîm şi i-a poleit cu aur.

29  A făcut untdelemnul pentru ungerea Sfântă, şi tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23